Anchetă penală în Republica Moldova în cazul „evaporării” unui miliard de dolari

Publicat: 25/05/2015, 14:02

Anunțul a fost făcut de procurorul general Corneliu Gurin, în cadrul unui briefing de presă, în care a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

În vizorul Procuraturii vor fi Agenția de Proprietăți Publice, Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiere, Comitetul pentru stabilitate financiară, factori de decizie de prim rang și alte persoane din Guvern, Parlament, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și alte autorități centrale.

Investigațiile vor fi efectuate de un grup din care vor face parte procurori, inclusiv din subdiviziunile care se ocupă de crime grave și excepțional de grave, procurorii anticorupție, dar și ofițerii de urmărire penală.

„S-a constatat necesitatea extinderii și aprofundării investigațiilor în ceea ce privește diverse perioade ale administrării băncii, cât și a persoanelor responsabile, în special activitatea instituțiilor de stat și a persoanelor angajate în aceste instituți de stat. Am dispus prin ordonanță proprie pornirea urmăririi penale pentru îndeplinire și neîndeplinire a obligațiilor de serviciu de către persoane din instituțiile de stat, acțiuni care au cauzat daune în proporții deosebit de mari. Totodată urmărirea penală va fi pe faptul gestionării prejudiciabile a proprietății de stat, pierderea controlului statului asupra Băncii de Economii (BEM), neintervenirea în vederea stopării devalizăriii băncii”, a declarat procurorul general Corneliu Gurin.

Procurorul general a precizat că urmează o serie de percheziții la instituțiile de stat, ridicări de acte, dar și audieri.

Anunțul procurorului general vine după ce, săptămâna trecută, fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, a publicat un raport privind riscurile de devalizare a Băncii de Economii pe care l-ar fi prezentat cu doi ani în urmă comisiei parlamentare de anchetă. În acest raport a explicat în detaliu cum s-a furat până în 2013 și ce se punea la cale pentru perioada următoare, doar că nu a fost ascultat, șeful comisiei, comunistul Oleg Reidman, fiind și unul dintre autorii furtului.

Mai mult, fostul ministru al Finanțelor spune că cel care a condus acest organism creat de Parlament, comunistul Oleg Reidman, ar fi cel care a și pus bazele jafului încă în anul 2005, prin promovarea unor modificări legislative care au făcut sistemul bancar vulnerabil în fața raiderilor.

Negruța a menționat că acesta ar fi acționat în complicitate cu liderul Partidului Comuniștilor (PCRM), pe atunci șeful statului Vladimir Voronin, și foștii colegi ai celor doi, în prezent socialiști, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi.

Într-un interviu oferit acordat ziarului Timpul, fostul demnitar, condamnat recent la trei ani de închisoare cu suspendare, face chiar mai multe precizări. El spune că atacurile asupra BEM au fost realizate în perioada 2011-2014 de grupuri diferite. Ultima schemă, care a implicat acordarea de credite neperformante, i-ar avea în spate pe liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vladimir Filat, și fostul președinte al consiliului de administrație de la BEM, Victor Bodiu. Iar prima etapă, care a constat în preluarea frauduloasă a pachetului de 18,5 la sută din acțiuni, ar fi fost realizată de cunoscuți oameni de afaceri în domeniul bancar și raideri din regiune.

Autoritățile de la Chișinău au plasat anul trecut Banca de Economii, Banca Socială și Unibank sub administrația Băncii centrale, după ce o serie de împrumuturi neperformante au condus la falimentul creditorilor, care reprezintă împreună până la 20% din activele sistemului bancar al acestei foste republici sovietice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună